infarct

Viață normală după infarct

Infarctul miocardic presupune moartea unei zone din peretele muscular al inimii datorită faptului că unul sau mai multe artere coronare au  fost obstruate de plăci de aterom. Drept urmare, inima va fi mai slabă, având mai puțin mușchi la dispoziție pentru a pompa sângele.

Problemele apar pentru activități care necesită un efort mai mare, deoarece organismul are nevoie de mai mult oxigen pe care inima nu mai poate să-l asigure. Apare așa numita ”dispnee de efort”, senzația de lipsă de aer care semnalizează faptul că organismul are nevoie acută de oxigen pentru realizarea activității respective.

Iată de ce pacienții a căror inimă nu nu mai are capacitatea de a asigura nevoile de oxigen sunt foarte limitați în ceea ce privește efortul. Lipsa activității atrage după sine o scădere și mai mare a capacității de efort. Mușchii iși pierd forța, aparatul cardio-vasculascular se decondiționeaza și mai mult, iar situația se agravează.

Se poate ieși oare din acest cerc vicios astfel încât pacienții care au suferit un infarct de miocard să poată avea din nou o viață normală? Dacă da, ce se poate face?

Există soluții

De cele mai multe ori, ateroscleroza vinovată de producerea infarctului miocardic apare ca urmare a unui stil de viață nesănătos. O alimentație bogată în calorii și grăsimi, fumatul, prezență obezității, a hipertensiunii arteriale, a diabetului zaharat, sedentarismul, stresul sunt factori de risc recunoscuți ca fiind asociați foarte strâns de producerea infarctului de miocard.

Pentru a-i preveni apariția sau recidiva și a scădea rata consecințelor nefaste, tratamentul rebuie să înceapă cu anumite schimbări legate de stilul de viață.

Controlul stresului, scăderea LDL colesterolului și creșterea HDL colesterolului prin trecerea la o alimentație bogată în vegetale și săracă în grăsimi de origine animală, renunțarea la fumat, controlul diabetului și a tensiunii arteriale sunt de o importanță vitală dacă dorim să ne bucurăm în continuare de o viață de calitate.

Când prudența este dăunătoare

Atitudinea vis-à-vis de repaus și exercițiul fizic s-a schimbat considerabil în ultima sută de ani în ceea ce privește pacienții bolnavi de inimă.Dacă în 1930 se prescria repaus la pat timp de două luni în urma unui infarct de miocard, în 1956, mersul începe să fie recomandat după două săptamani. Nu e cea mai fericită situație, dar e totuși un progres. Anii 60 vin cu primele studii referitoare la modificările cardio-circulatorii în timpul antrenamentului la efort și cu primele încercări de a folosi exercițiul fizic ca modalitate terapeutică. În anii 80 deja apar studii care arată că există beneficii importante asupra scăderii impactului factorilor de risc și în ceea ce privește scăderea mortalității și a ratei de recidivă pentru pacienții prinși într-un program de reantrenament la efort. În anii 90, studiile aduc în plus date interesante care atestă încetinirea evoluției bolii coronariene, diminuarea stresului și ameliorarea calității vieții ca urmare a efortului fizic.

Deși există acum zeci și sute de studii care arată eficacitatea reantrenamentului la efort în ce privește scăderea mortalității, a ratei recidivei, a ameliorării calității vieții, de câte ori oare medicii (inclusiv cardiologi!) nu interzic pacienților efortul fizic?  Iată o atitudine care necestă a fi schimbată, care nu mai este în acord cu progresele științei medicale.

Este drept, readaptarea la efort trebuie neaparat făcută în centre specializate și adaptată fiecarui pacient în parte în urma unor bilanț amănunțit. În urma acestor teste se stabilește acel nivel de efort de care este capabil un pacient la care inima și organismul nu suferă datorită lipsei de oxigen.

Beneficii suplimenare

Sunt cunoscute în prezent multe dintre efectele pozitive ale unui program de readaptare la efort asupra pacienților cardiaci. Dintre acestea, amintim:

  • diminuarea frecvenței cardiace și a tensiunii arteriale (deci a efortului inimii!)
  • folosirea mai eficientă a oxigenului la nivel muscular
  • creșterea alimentării cu sânge a inimii
  • ameliorarea capacității la efort cu 20-30%
  • scăderea markerilor biologici ai inflamației (fibrinogen, proteina C reactivă)
  • scăderea LDL-colesterolului și trigliceridelor, precum și a adezivității plachetare
  • scăderea mortalității cardio-vasculare cu 25%, iar a riscului de moarte subită cu 20%
  • regresia leziunilor ateromatoase
  • formarea de noi vase de sânge
  • diminuarea stresului și depresiei

Fazele recuperării

Readaptarea la efort după un infarct miocardic presupune parcurgerea a trei faze.

Prima fază, corespunde stadiului acut, începe pe secția de cardiologie imediat după internare. Presupune prevenirea pierderii de masă musculară prin exerciții usoare pentru fiecare grup muscular în parte, prevenirea problemelor ventilatorii prin exersarea respirației abdomino-diafragmatice, prevenirea trombozei venoase prin masaj de drenaj venos și exerciții pentru mușchii membrelor inferioare, prevenirea hipotensiunii la ridicarea în picioare prin ridicarea din pat precoce, din primle zile, mersul în cameră și pe culoar, diminuarea anxietății prin informarea pacientului asupra beneficiilor programului de recuperare.

A doua fază, cea de readaptare propriu-zisă, începe după a treia – patra săptămână de la infarct, după cicatrizarea leziunii cardiace, care trebuie evaluată în urma unui bilanț cardiologic amănunțit.  Acesta presupune realizarea unei electrocardiograme simple sau timp de 24 de ore (Holter), a unei ecografii cardiace simple sau de stres, realizarea unor probe de efort, masurarea gazelor expiratorii în timpul efortului. Aceste teste ne vor oferi informații prețioase în ceeea ce privește severitatea afectării inimii, comportamentul inimii la efort, parametrii care trebuie respectați în cadrul procesului de reantrenament.

Obiectivele readaptarii la efort vizează creșterea forței musculare, recuperarea celulelor cardiace care sunt in stare de ”hibernare” datorită ischemiei, formarea de noi vase de sânge, combaterea factorilor de risc.

Pentru ca să fie eficientă, sunt necesare un minim de 20 de ședințe de antrenament cu o frecvență de minim 2-3 pe săptămână. O zi de antrenament presupune o ședință de relaxare, o ședință de gimnasitcă de încălzire (30-45 min), o ședință de exerciții de rezistență lejeră (30-45 min) și o ședință de antrenament propriu-zis folosind bicicleta ergometrică sau covorul rulant (30-45 min). Exercițiile au o intensitate care crește progresiv, păstrând intotdeauna un nivel constant al frecvenței cardiace calculate ca fiind țintă în timpul probelor de efort.  

O ședință de antrenament presupune de asemenea 5-10 min de încălzire, 20-30 de min de efort constant și 5 min de recuperare.

În cadrul acestei faze și la sfârzitul ei, probele de efort si masurarea gazelor expirate sunt reluate pentru a masura progresele înregistrate. O monitorizare a activității electrice a inimii, a tensiunii arteriale și a frecvenței cardiace sunt obligatorii.

Este foarte importantă în această perioadă educarea pacienților cu privire la factorii de risc și beneficiile modificării lor, cunoasterea propriei maladii, beneficiile antrenametului la efort, țintele care pot fi atinse.

Faza a treia  presupune continuarea exerciților de antrenament în condiții de securitate după terminarea fazei a doua odata cu întoarcerea pacientului la domiciliu. Frecvența cardiacă masurată ca țintă nu trebuie depășită. Sunt necesare un minim de 30 de minute de minim 3 ori pe săptămână de activități fizice gen înot, ciclism, mers, alergat.

 

O viață normală pentru cei care au suferit un infarct miocardic este posibilă. Nu uitați însă că mai simplu de realizat și mai ieftină este prevenirea. Va doresc tuturor o viață sănătoasă!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *